Uneori aştept un autobuz care întârzie să apară …alteori aştept o oportunitate. Dar, ca întotdeauna, sunt în criză de timp (ah, timpul) cu nelipsitele consecinţe: nerăbdarea şi neliniştea care cresc treptat. Ce voi face cu aceste acumulări periculoase care adastă în galeriile firii mele temperamentale? Dacă, în situaţia în care aştept un autobuz, mă hotărăsc să plec pe jos, undeva pe la jumătatea distanţei dintre staţii, zăresc autobuzul venind, dar nu reuşesc să-l prind, ceea ce-mi creşte şi mai mult agitaţia! La fel, uneori pierd cu uşurinţă din pricina nerăbdării sau a nestăpânirii de sine, câte o ocazie rarisimă, vreun moment de graţie preţios, o şansă binecuvântată, ce face să crească starea mea de nelinişte sufletească.
Apostolul Pavel ne îndeamnă să avem o perspectivă mai largă asupra lucrurilor care se întâmplă în viaţa noastră şi să nu ne frământăm ci, mai degrabă, să ne bucurăm aşteptând (Rom. 12: 12) pentru ca „prin răbdarea şi prin mângăierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Rom. 15:4). Aşadar, să-L rugăm şi să-L lăsăm pe Dumnezeu să potrivească El lucrurile din viaţa noastră şi să hotărască El timpul potrivit pentru toate experienţele noastre fără să-L grăbim sau să-I forţăm Mâna. Să nu-L agasăm cu nerăbdarea noastră insistând, numaidecât, să aplicăm versiunile noastre proprii (altele dacât cele hotărâte de El) pentru anumite situaţii din viaţa noastră. Altfel, urmările vor fi nefaste şi vor conduce spre eşec.
Mai bine să-i cerem lui Dumnezeu să ne binecuvinteze cu răbdare şi chibzuinţă. Dumnezeu lucrează în răbdare făcându-ne să ne atingem scopurile şi să ne pregătim pentru veşnicie. Este adevărat, răbdarea implică un proces dificil, greu de învăţat (uneori nu suntem în stare să ne însuşim aceste cunoştinţe decât în şcoala pocăinţei), dar este un demers extrem de util. Prin urmare, să ne deprindem să cultivăm răbdarea prin puterea Duhului Sfânt (răbdarea este o roadă a Duhului – Gal. 5:22) cu atât mai mult cu cât această valoare spirituală reprezintă o dimensiune importantă a existenţei noastre viitoare. Cum vom putea oare, atunci, să gestionăm lucrurile Împărăţiei, cum vom şti să administrăm Moştenirea în care vom intra, dacă ne lipseşte răbdarea, una dintre trăsăturile caracterelor tari, integre? De aceea, răbdarea trebuie înţeleasă ca o expresie a responsabilităţilor asumate, ca un izvor de înţelepciune şi ca o dovadă a ascultării noastre de Domnul. Să urmăm exemplul eroilor răbdării din trecutul istorie credinţei noastre: Avraam, Iosif, Moise, David …Isus Hristos!
“Vrei să cânţi la un instrument ca să slujeşti în Biserică dar nu şti de unde să începi?
Păi.. de la note, game, măsuri şi intervale. Orice muzician trebuie să le ştie..
Dacă…
vrei să înveţi bazele muzicii,
ai peste 14 ani şi
2 ore libere sâmbăta,
…ia legatura cu Iosif Murariu ( 0741.110.424 ).”
“Părinţi şi copii în Şcoala Domnului Isus”
- pentru familii care au copii cu vârsta pana la 13 ani.
”Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” Iosua 24: 15
Vă invităm cu toată dragostea să participaţi la o serie de întâlniri lunare pentru familii, in perioada februarie – iunie a.c. Dorim sa petrecem un timp cât mai plăcut,
dinamic şi variat, atât împreună cu copiii noştri cât şi separat, pe grupe, părinţi şi copii.
Următoarea întâlnire va avea loc Sâmbătă 21 februarie, ora 17.00, în cladirea din spatele Bisericii, sala de sus
Tema: “Dragostea Lui Dumnezeu în relatiile din familie”
Tineret Sfânta Treime
“In cadrul intalntirii Tst din 21 februarie, cu ocazia dezbaterii subiectului: Iubirea de frati, Inchinarea va fi condusa de Fratii rromi de la Damaroaia. Va aşteptăm cu drag!”
Studiu biblic pentru adolescenţi
Începând cu data de 22 Februarie, în fiecare duminică de la ora 9:30 în sala 17, clădirea anexă, va avea loc un studiu biblic pentru adolescenţi. Toţi cei care vor veni şi îl vor parcurge în întregime vor avea parte la final de o surpriză foarte plăcută.
Concert de binefacere
Jessy Dixon, cunoscut interpret de muzică gospel atât în Statel Unite cât şi în lumea-ntreagă va susţine pe data de 27 Februarie ora 19:00 în Biserica noastra un Concert de caritate. Fondurile adunate de organizatori la acest eveniment vor fi donate unei case de copii din ţara noastră. Va puteţi procura invitaţii (contra sumei de 25 ron) de la Cristi Iaconviciuc, tel. 0727681096 sau 0768400322.
1. Familia este instituția cel mai greu lovită în vremurile noastre. Familia a fost ideea lui Dumnezeu. Biserica are un cuvânt de spus în această societate atât de afectată de păcat. Ne rugăm ca să fim familii puternice în Hristos.
Dacă ai până în 10 ani de căsnicie te invităm să vii împreună cu noi să învățăm, să ne încurajăm și să ne susținem.
În fiecare joi, ora 18.30 în sala de sus (clădirea din spate)
Vom continua să parcurgem seria de seminarii Portretul Biblic al Căsătoriei(Dr. Bruce Wilkinson).
Următoarele teme ce vor fi abordate sunt:
Rolul soțului
Rolul soției
Socrii
Banii
Comunicarea cu dragoste
Loialitatea
2. Vă oferim posbilitatea ca şi astăzi la terminarea serviciilor divine să achiziţionaţi cartea „Dumnezeu îmi cunoaşte măsura” scrisă de Silvia Tărniceriu, la prețul de 25 de lei.
3. Incepe Luna Dragostei la Tst, în 7 februarie vorbim despre cele 5 limbaje ale dragostei.
Care din ele te caracterizează si cum oferi dragoste celuide lângă tine?
De la ora 17:00 : Be here-We will!
4. Studiu biblic înlimba engleză pentru începători
Sfârşitul lucrurilor din viaţa noastră este în mare năsură determinat de început lor. Dacă începem bine „ceva” atunci sunt şanse mari să sfârşim bine acel „ceva”. Tot astfel, dacă nu începem bine un anumit lucru sunt şanse mari să nu finalizăm realizarea acelui lucru. Să ne gândim, de exemplu, la începutul fiecărei zile de lucru. Cum vă începeţi ziua? Poate că eşti genul de om care se trezeşte greu dimineaţa, îşi aruncă grăbit un pacheţel în geanta de serviciu şi aleargă spre tramvai sau metrou cu speranţa că nu va depăşi „sfertul academic” acceptat cultural ca şi întârziere. Dacă aşa îţi începi ziua, probabil că realizarea de a ajunge la timp la lucru este cea mai mare realizare din zi, şi poate singura realizare notabilă! Aşa ne cheltuim, poate, o mare parte din viaţa noastră cu „realizări” mici care nu impresionează pe nimeni, în nici un fel.
Nu tot aşa stau lucrurile, însă, dacă începi ziua aşa cum o începea Domnul Isus. El îşi începea ziuade lucru în linişte, în rugăciune înaintea lui Dumnezeu şi asta făcea toată diferenţa realizărilor din viaţa Sa pământească (Marcu 1:35). Nu vrei să încerci şi tu să aplici formula de succes a Mântuitorului? Nu lungimea timpului pe care-l petreci cu Domnul la începutul fiecărei zile este esenţială ci calitatea lui. Ia-ţi măcar cinci minute şi petrece-le în părtăşie cu Domnul zilnic! Nimic nu este mai folositor decât a începe ziua cu o inimă care se deschide faţă de Cuvântul Domnului, cu buze care se deschid ca să comunice cu Tatăl ceresc şi cu urechi deschise să audă vocea lui Dumnezeu. Binecuvântarea dobândită în părtăşie cu Domnul dimineaţa este un câştig care ajunge pentru întreaga zi; ea încununează munca ta în timpul zilei şi îţi dă somn liniştit în noaptea care urmează.
Fă-ţi această disciplină în viaţă: Nu începe ziua fără Dumnezeu!